Crucea ca eliberare

Simbol al suferinţei  asumate de Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii, Crucea transfigurează lumea, o învie, unind-o din nou cu Dumnezeu. Natural, orice fiinţă vie se fereşte, fuge de durere, care e o vestire a morţii; însă, mai devreme sau mai târziu moartea tot va veni, implacabilă, ca efect al neascultării omului de Dumnezeul cel Viu.

Inima ca o sămânţă

Când ajunge omul la vârsta iubirii, inima lui devine o sămânţă care abia aşteaptă să explodeze germinând, să-şi înfigă mugurii radiculari în pământul altei inimi şi apoi să-şi ramifice rădăcina, sorbind cu nesaţ seva – viaţa celuilalt, lăsându-se, la rându-i, străpunsă, pătrunsă de filamentele mai mult sau mai puţin lacome ale celuilalt.

Postul – adevărata hrană

Venirea Postului Mare e anticipată, de fiecare dată, de un amestec de emoţie şi bucurie. E presentimentul apropierii, din nou, a cerului de pământ. Renunţarea la mâncărurile grele şi, pe cât posibil, şi la grijile inutile şi la agitaţia informaţională sau cea produsă de divertisment înseamnă lepădarea unui balast de pe minte şi de pe trup şi înariparea sufletului. Simţi, cu mirare, că sumedenia de lucruri de care te-ai preocupat şi pentru care te-ai îngrijorat adesea nu-ţi este necesară, ba, din contră, nu a făcut decât să te împovăreze. Înţelegi – a câta oară – că în simplitate poţi găsi liniştea şi, împreună cu ea, o mare bucurie.

Buna Vestire pentru fiecare

Se întâmplă adesea ca, atunci când cineva mai mult sau mai puţin cunoscut ţie trece pragul acestei vieţi, să afli fie că a dus o viaţă de sfânt (părintele Petroniu Tănase), fie că în viaţă a făcut mult mai multe lucruri bune decât ai avut cunoştinţă (Rodion Galeriu). Şi asta te şi bucură, dar te şi întristează, pentru că nu le-ai cunoscut adevărata valoare. Au trecut prin viaţă cu discreţie.